Pleacă Răzvan Lucescu de la PAOK Salonic? Antrenorul român e aproape de revenirea în Arabia Saudită

Pleacă Răzvan Lucescu de la PAOK Salonic? Antrenorul român e aproape de revenirea în Arabia Saudită
  • Publicat:

Răzvan Lucescu a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul patru în clasamentul din prima ligă din Grecia cu PAOK Salonic, iar antrenorul român ar putea pleca de la formația finanțată de Ivan Savvidis.

Pleacă Răzvan Lucescu de la PAOK Salonic? Antrenorul român e aproape de revenirea în Arabia Saudită

Presa internațională anunță că tehnicianul formației PAOK Salonic este favorit să preia o echipă care a câștigat trei titluri naționale până acum.

Conform jurnaliștilor de la Goal.com, Răzvan Lucescu este aproape să o preia pe Al Ahli din Arabia Saudită, echipă care a promovat de curând în prima ligă.

În ciuda faptului că a reuşit să o promoveze pe Al Ahli în prima divizie, Mosimane ar urma să fie îndepărtat de la echipă, iar românul Răzvan Lucescu este anunţat drept succesorul tehnicianului născut la Kagiso”, anunţă sursa citată mai sus.

Dacă Răzvan Lucescu va accepta să preia Al Ahli, atunci antrenorul român ar urma să îl înlocuiască pe Pitso Mosimane (58 de ani), antrenorul din Africa de Sud care a fost numit principal pe 25 septembrie 2022.

Răzvan Lucescu mai are contract cu PAOK Salonic până în vara lui 2023, iar sezonul poate fi salvat doar dacă echipa românului câștigă Cupa Greciei în fața lui AEK Atena, miercuri, ora 20.30, la Volos.

Al Ahli, echipa care vrea să îl aducă pe Răzvan Lucescu, antrenorul care a câștigat cu Al Hilal Liga Campionilor Asiei în noiembrie 2019, a cucerit trei titluri de campioană a Arabiei Saudită, în sezoanele 1997/1998, 1983/1984 și 2015/2021.

Răzvan Lucescu a făcut performanță în Arabia Saudită cu Al Hilal

Răzvan Lucescu (54 de ani) a revenit la PAOK Salonic pe 1 iulie 2021, după ce o mai antrenase pe echipa lui Ivan Savvidis în perioada august 2017 – iunie 2019. Alături de echipa din Grecia, Răzvan Lucescu a câștigat titlul (2018/2019) și Cupa Greciei (2017/2018 și 2018/2019).

În trecut, Răzvan Lucescu a mai antrenat Al Hilal SFC (iulie 2019 – februarie 2021), Skoda Xanthi (septembrie 2014 – mai 2017), Petrolul Ploiești (martie – septembrie 2014), El Jaish (iunie 2012 – ianuarie 2014), Rapid București (iunie 2011 – mai 2012, iulie 2004 – iunie 2007), echipa națională a României (aprilie 2009 – iunie 2011), FC Brașov (iulie 2007 – iunie 2009 și februarie – iunie 2004).

În Arabia Saduită, Răzvan Lucescu a câștigat alături de Al Hilal titlul în sezonul 2019/2020 și Cupa Arabiei Saudite în 2019/2020, iar cu un sezon înainte a câștigat Liga Campionilor Asiei.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×